
Liderul LESD Prahova, Darius Nicholas, a anunțat că organizația își propune să fie mult mai implicată în viața comunității și să dezvolte proiecte dedicate tinerilor din Ploiești și din județul Prahova.
Potrivit acestuia, în cadrul celei mai recente ședințe a LESD Prahova au fost discutate și aprobate, în unanimitate, mai multe inițiative prin care tinerii să fie încurajați să se implice activ în rezolvarea problemelor din comunitățile în care trăiesc.
Darius Nicholas a amintit că organizația a desfășurat și în trecut acțiuni civice, printre care identificarea problemelor de infrastructură din municipiul Ploiești, cum ar fi gropile de pe străzi, o parte dintre acestea fiind ulterior remediate cu sprijinul consilierilor locali PSD.
În perioada următoare, LESD Prahova își propune să intensifice dialogul cu tinerii și să colaboreze cu aleșii locali pentru identificarea și rezolvarea problemelor cu care aceștia se confruntă, în special a celor care, susține organizația, sunt trecute cu vederea de administrația locală.
„Rolul nostru este să fim alături de tineri. Încrederea se construiește prin rezultate, iar noi vrem să fim prezenți în comunitate și să oferim soluții pentru problemele lor”, a transmis Darius Nicholas.
Reprezentanții LESD Prahova afirmă că vor continua să promoveze proiecte și politici dedicate tinerilor și persoanelor vulnerabile, punând accent pe implicarea civică și pe dialogul constant cu comunitatea.

Citește și…
Cele mai recente
- Adolescentă de 17 ani, depistată la volan fără permis în Ploiești. Polițiștii au deschis dosar penal.
- Comoara ascunsă din Ploiești! Biblioteca „Nicolae Iorga” păstrează cărți vechi de peste 500 de ani.
- Bogdan Toader deschide o linie directă pentru ploieșteni: sesizările și ideile cetățenilor, duse în Consiliul Local.
- Mai multe blocuri de pe strada Gheorghe Doja din Ploiești rămân fără apă caldă.
- Bogdan Furtună: „România nu poate invoca seceta pentru lipsa de pregătire a sistemului energetic.
