37 de plante de cannabis, descoperite în curtea unui bărbat din Ploiești. Procurorii DIICOT au intervenit.

Un bărbat de 36 de ani din Ploiești este cercetat de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri de risc, după ce anchetatorii au descoperit în locuința sa o adevărată cultură de cannabis destinată comercializării.

Potrivit anchetei, în perioada ianuarie – iulie 2026, acesta ar fi cultivat, recoltat și vândut în mod repetat cannabis către consumatori, atât în Ploiești, cât și în alte localități. Drogurile ar fi fost comercializate cu aproximativ 50 de lei pe gram.



În urma percheziției efectuate la domiciliul suspectului, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și procurorii DIICOT au descoperit 37 de plante de cannabis aflate în diferite stadii de dezvoltare, aproape 3 kilograme de cannabis gata de comercializare, recipiente pentru cultivare, sisteme de iluminat și ventilație, fertilizanți, cântare electronice, telefoane mobile și alte mijloace de probă.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.

Acțiunea a fost desfășurată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, cu sprijinul structurilor de specialitate ale Poliției Române.

Citește și…

Cele mai recente

By:


Lasă un comentariu