
Cu ocazia sărbătorii de Rusalii, președintele LESD Prahova, Darius Nicholas, a transmis un mesaj public în care a vorbit despre importanța credinței, a valorilor morale și a reperelor spirituale în societate.
Acesta a subliniat că Rusaliile nu reprezintă doar o sărbătoare din calendarul religios, ci un moment de reflecție asupra credinței și a relației dintre oameni și Dumnezeu.
„Vorbim despre credință. Vorbim despre lumină. Vorbim despre Dumnezeu”, a transmis Darius Nicholas, evidențiind rolul spiritual al acestei sărbători.
În mesajul său, liderul elevilor social-democrați din Prahova a vorbit despre importanța credinței ca element de echilibru într-o societate tot mai grăbită și fragmentată.
„Că fără credință, omul se rătăcește. Fără repere morale, societatea se destramă. Fără respect pentru sacru, rămâne doar zgomot”, a precizat acesta.
Nicholas a subliniat că România a rezistat de-a lungul timpului prin credință, biserică și familie, valori care au oferit stabilitate și continuitate comunităților.
„România a rezistat prin credință. Prin biserică. Prin familie. Prin oameni care au știut să îngenuncheze în fața lui Dumnezeu, nu în fața intereselor”, a mai transmis acesta.
În mesajul său de Rusalii, a vorbit și despre nevoia de liniște, pace și echilibru sufletesc, subliniind că valorile spirituale nu trebuie uitate.
„O țară fără Dumnezeu ajunge doar o structură fără suflet”, a concluzionat președintele LESD Prahova.
La final, acesta a transmis urări de sărbători liniștite și binecuvântate tuturor celor care marchează Rusaliile.

Citește și…
Cele mai recente
- Virgiliu Nanu îi invită pe prahoveni la finala Campionatului Mondial! Meciul va fi transmis pe un ecran gigant în centrul Ploieștiului
- Darius Nicholas: „Vrem o organizație unită și implicată”. Membrii LESD Prahova au petrecut o zi la Grădina Zoologică Bucov.
- Polițist din Câmpina, cercetat penal după ce și-ar fi amanetat de două ori laptopul de serviciu. Este vizat și într-o anchetă privind dispariția unor bani.
- Virgil Nanu anunță un moment important pentru sănătatea prahovenilor: Noul corp al Spitalului „Buna Vestire” intră în etapa recepției finale.

Un răspuns la “Darius Nicholas, mesaj de Rusalii despre credință și valori: „O țară fără Dumnezeu ajunge doar o structură fără suflet””
[…] Emil Drăgănescu, desemnat membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor pentru următorii patru ani Consiliul Județean Prahova promovează „Ținutul Vinului” la nivel internațional. Emil Drăgănescu: Prahova poate deveni o destinație enoturistică de referință Virgiliu Nanu, verificări pe șantierul de la ieșirea din Câmpina spre DN1: „Se vede clar că s-a muncit” Darius Nicholas, mesaj de Rusalii despre credință și valori: „O țară fără Dumnezeu ajunge d… […]
ApreciazăApreciază