
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a participat la cea de-a 28-a ediție a evenimentului „Copilăria inundă Bătrânul Bulevard”, manifestare organizată de Centrul Județean de Cultură Prahova și devenită una dintre cele mai îndrăgite tradiții dedicate Zilei Copilului în județ.
Centrul Ploieștiului a fost animat de mii de copii, părinți și bunici, care au luat parte la activitățile pregătite special pentru această sărbătoare. Atmosfera a fost una plină de culoare, energie și voie bună, iar cei mici s-au bucurat de jocuri, desene, ateliere și momente artistice.
Prezent la eveniment, Virgiliu Nanu a transmis un mesaj dedicat copiilor și importanței investițiilor în generațiile viitoare.
„Am văzut copii care desenează, aleargă, descoperă lucruri noi și se bucură pur și simplu de una dintre cele mai frumoase perioade din viață: copilăria. Cred că avem datoria să le oferim cât mai multe astfel de momente și cât mai multe oportunități de a crește frumos, sănătos și încrezători în viitor”, a declarat președintele Consiliului Județean Prahova.
Virgiliu Nanu a subliniat că dezvoltarea unei comunități începe prin atenția acordată copiilor și prin crearea unor condiții care să le permită să se dezvolte armonios.
La final, șeful administrației județene a transmis un mesaj de Ziua Copilului tuturor celor mici din Prahova.
„La mulți ani tuturor copiilor! Să vă păstrați curiozitatea, bucuria și visurile mari. Iar noi, cei mari, să nu uităm niciodată că viitorul se construiește prin grija pe care le-o oferim astăzi”, a transmis Virgiliu Nanu.
Evenimentul „Copilăria inundă Bătrânul Bulevard” este organizat anual de Centrul Județean de Cultură Prahova și reprezintă una dintre cele mai ample manifestări dedicate copiilor din județ.





Citește și…
Cele mai recente
- Virgiliu Nanu, la Măgureni, la aniversarea a 500 de ani de atestare documentară: „Prahova are o istorie impresionantă pe care trebuie să o păstrăm vie”
- Virgiliu Nanu, alături de mii de copii la „Copilăria inundă Bătrânul Bulevard”: „Viitorul se construiește prin grija pe care le-o oferim astăzi”
- Darius Nicholas, mesaj de Rusalii despre credință și valori: „O țară fără Dumnezeu ajunge doar o structură fără suflet”
- Consiliul Județean Prahova organizează de 1 Iunie un amplu eveniment dedicat copiilor: paradă, spectacole și activități în fața Palatului Culturii
- Emil Drăgănescu, desemnat membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor pentru următorii patru ani
