Virgiliu Nanu și Emil Drăgănescu, prezenți la inaugurarea Centrului CONCORDIA din Provița de Sus. Peste 200 de copii vor beneficia de sprijin și servicii educaționale

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-daniel Nanu, și administratorul public al județului, Emil Drăgănescu, au participat la inaugurarea oficială a Centrului de Zi pentru Copii și Familie CONCORDIA din Provița de Sus, un proiect social de amploare care va oferi sprijin educațional și social pentru peste 200 de copii și familii din comunitate.

Evenimentul a avut loc în prezența Alteței Sale Regale Principesa Maria a României, a primarului comunei Provița de Sus, Ovidiu Movileanu, precum și a reprezentanților Organizației Umanitare CONCORDIA, instituția care a implementat proiectul cu ajutorul fondurilor europene.

Investiția, realizată prin reabilitarea unei clădiri și finanțată cu peste 9 milioane de lei din fonduri europene, oferă condiții moderne pentru activități educaționale, sociale și de dezvoltare personală dedicate copiilor proveniți din medii vulnerabile.

În discursul său, Virgiliu Nanu a evidențiat importanța investițiilor în oameni și în viitorul comunităților locale.

„Dezvoltarea unui județ înseamnă, înainte de toate, investiții în oameni. Mă bucur să văd că, prin efortul comun al autorităților, al partenerilor și al Organizației CONCORDIA, peste 200 de copii vor avea acces la servicii și oportunități care îi vor ajuta să își construiască un viitor mai bun”, a declarat președintele Consiliului Județean Prahova.



Totodată, șeful administrației județene a subliniat contribuția Consiliului Județean Prahova la dezvoltarea centrului, inclusiv prin Programul Județean de Finanțare a Organizațiilor Neguvernamentale, prin care au fost asigurate fonduri pentru dotarea cu table multimedia necesare procesului educațional.

La rândul său, Emil Drăgănescu a apreciat colaborarea dintre administrația locală, mediul asociativ și instituțiile publice, considerând proiectul un exemplu de succes al parteneriatului dintre autorități și societatea civilă.

„După mai bine de 20 de ani de administrație, concluzia mea este simplă: doar în echipă lucrurile se fac bine. Astăzi, la Provița de Sus, am văzut o echipă al cărei unic scop a fost acela de a ajuta copiii”, a transmis administratorul public al județului.


Acesta a evidențiat implicarea Organizației CONCORDIA, sprijinul oferit de Casa Regală a României și eforturile administrației locale conduse de primarul Ovidiu Movileanu.

Ceremonia a inclus tăierea panglicii inaugurale, binecuvântarea noului centru și activități dedicate copiilor, momentul fiind considerat unul dintre cele mai importante proiecte sociale inaugurate în acest an în Prahova.

Prin noul Centru de Zi CONCORDIA, copiii și familiile din Provița de Sus vor beneficia de servicii educaționale, activități de dezvoltare personală și sprijin social, într-un spațiu modern construit pentru a oferi șanse reale celor care au cea mai mare nevoie.

Citește și…

Cele mai recente

By:


Lasă un comentariu