
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, continuă prezentarea marilor proiecte de infrastructură derulate în județ, punând accent de această dată pe investițiile în rețelele de apă și canalizare din orașele Breaza, Comarnic, Sinaia și Bușteni.
Potrivit șefului administrației județene, proiectul reprezintă una dintre cele mai importante investiții în infrastructura de utilități din zonă, având o valoare de peste 128 de milioane de lei, finanțată din fonduri europene prin Fondul de Coeziune.
„Apa la robinet și canalizarea funcțională nu se văd întotdeauna, dar lipsa lor se simte în fiecare zi. Vorbim despre investiții care aduc servicii mai bune, siguranță și condiții moderne de trai pentru locuitorii de pe Valea Prahovei”, a transmis Virgiliu Nanu.
Proiectul presupune extinderea și modernizarea a zeci de kilometri de rețele de apă și canalizare, realizarea unor conducte noi, construirea și modernizarea stațiilor de pompare, precum și alte lucrări esențiale pentru creșterea calității serviciilor publice.
Președintele Consiliului Județean Prahova a subliniat că astfel de investiții reprezintă fundamentul dezvoltării unei comunități și contribuie la reducerea pierderilor din rețea, la creșterea eficienței sistemelor și la îmbunătățirea condițiilor de viață pentru mii de locuitori.
„Poate că un șantier sau un șanț săpat pe o stradă nu atrage atenția la fel de mult ca o clădire nouă, însă adevărata dezvoltare începe cu infrastructura de bază. Apa și canalizarea sunt servicii esențiale pentru orice comunitate modernă”, a precizat Nanu.
Prin aceste investiții, autoritățile județene și operatorul regional urmăresc modernizarea infrastructurii de utilități și crearea condițiilor necesare pentru dezvoltarea durabilă a localităților de pe Valea Prahovei.
Virgiliu Nanu a reafirmat că administrația județeană va continua să susțină proiectele care răspund nevoilor reale ale oamenilor și care contribuie la creșterea calității vieții în toate comunitățile din Prahova.
Citește și…
Cele mai recente
- Virgiliu Nanu îi invită pe prahoveni la finala Campionatului Mondial! Meciul va fi transmis pe un ecran gigant în centrul Ploieștiului
- Darius Nicholas: „Vrem o organizație unită și implicată”. Membrii LESD Prahova au petrecut o zi la Grădina Zoologică Bucov.
- Polițist din Câmpina, cercetat penal după ce și-ar fi amanetat de două ori laptopul de serviciu. Este vizat și într-o anchetă privind dispariția unor bani.
- Virgil Nanu anunță un moment important pentru sănătatea prahovenilor: Noul corp al Spitalului „Buna Vestire” intră în etapa recepției finale.
- Spectacol ecvestru la Drăgănești! Satul Meri găzduiește un important concurs național de anduranță, cu participarea celor mai buni cai și călăreți din România.
