Centura Comarnic prinde contur. Virgiliu Nanu: „Faptele sunt cel mai bun răspuns”.

Lucrările la Centura Comarnic intră într-o nouă etapă importantă, odată cu începerea turnării stratului de asfalt. Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, transmite că proiectul avansează conform graficului stabilit, iar termenul de finalizare va fi respectat.

Potrivit lui Virgiliu Nanu, investiția reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură pentru Valea Prahovei și va contribui la reducerea traficului de pe DN1, una dintre cele mai aglomerate artere rutiere din România.

„Faptele sunt cel mai bun răspuns. În timp ce unii încă spun că nu se poate, pe Centura Comarnic se toarnă asfalt. Lucrările avansează conform graficului, iar termenul va fi respectat”, a transmis Virgiliu Nanu.



Noua centură va prelua o parte semnificativă din traficul de tranzit, ceea ce înseamnă mai puțin timp petrecut în coloane, o circulație mai fluentă și condiții mai bune pentru locuitorii și turiștii care tranzitează Valea Prahovei.

Șeful administrației județene subliniază că rezultatele se văd în teren, prin proiecte aflate în execuție și investiții care sunt duse la bun sfârșit.

Odată finalizată și deschisă circulației, Centura Comarnic va reprezenta un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din județul Prahova și pentru fluidizarea traficului pe unul dintre cele mai circulate drumuri naționale din țară.

Citește și…

Cele mai recente

By:


Lasă un comentariu