Virgiliu Nanu: 24 de apartamente pentru tineri se construiesc la Băicoi. „Viitorul comunităților începe cu investițiile în oameni”

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a evidențiat importanța proiectului aflat în derulare la Băicoi, unde se construiesc 24 de apartamente destinate tinerilor, o investiție considerată esențială pentru dezvoltarea comunității și pentru păstrarea generațiilor tinere în județ.

Potrivit șefului administrației județene, proiectul depășește simpla construcție a unor locuințe și reprezintă o oportunitate reală pentru tinerii care doresc să își construiască viitorul în orașul în care au crescut.

„Este un proiect care înseamnă mai mult decât ridicarea unor clădiri noi. Înseamnă o șansă pentru tinerii care își doresc să rămână în orașul lor, să își întemeieze o familie și să își construiască viitorul aici, acasă”, a transmis Virgiliu Nanu.


Președintele Consiliului Județean Prahova a apreciat implicarea administrației locale conduse de primarul Marius Constantin, subliniind că este vorba despre primele blocuri noi construite în Băicoi după anul 1989.

„Mă bucur să văd că administrația locală a înțeles această nevoie și a transformat-o într-un proiect concret. Sunt primele blocuri noi construite în Băicoi după 1989, iar acest lucru spune multe despre direcția în care merge orașul”, a declarat acesta.



Virgiliu Nanu a reafirmat sprijinul Consiliului Județean Prahova pentru administrațiile locale care dezvoltă proiecte menite să îmbunătățească nivelul de trai și să creeze oportunități pentru cetățeni.

„Dezvoltarea nu înseamnă doar drumuri și clădiri. Înseamnă și condiții care îi determină pe tineri să rămână în Prahova și să își lege viitorul de locurile în care au crescut”, a precizat președintele CJ Prahova.


La final, acesta a felicitat echipa Primăriei Băicoi pentru implicarea și determinarea de a duce la bun sfârșit investiția, considerând că astfel de proiecte contribuie la construirea unor comunități moderne și atractive pentru generațiile viitoare.

Proiectul celor 24 de apartamente reprezintă una dintre cele mai importante investiții rezidențiale realizate în ultimii ani în orașul Băicoi și este văzut ca un pas important în strategia locală de susținere a tinerilor și a familiilor aflate la început de drum.

Citește și…

Cele mai recente

By:


Lasă un comentariu