
Comuna Măgureni a marcat un moment istoric deosebit, împlinirea a 500 de ani de la prima atestare documentară, printr-o serie de evenimente dedicate istoriei, tradițiilor și oamenilor care au contribuit la dezvoltarea localității de-a lungul timpului.
La manifestări a fost prezent și deputatul PSD Bogdan Toader, care a participat alături de primarul comunei, Gheorghe Iordache, de președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, de deputatul Grațiela Gavrilescu și de numeroși reprezentanți ai administrației locale și județene.
Potrivit lui Bogdan Toader, aniversarea celor cinci secole de existență reprezintă un moment de mândrie pentru întreaga comunitate și o oportunitate de a aduce un omagiu celor care au construit identitatea localității.
„Măgureni înseamnă 500 de ani de istorie scrisă cu demnitate, credință și oameni mândri de locul lor. A fost o onoare să fiu alături de această comunitate la o sărbătoare atât de importantă”, a transmis deputatul prahovean.
Unul dintre momentele centrale ale evenimentului a fost sfințirea bustului spătarului Drăghici Cantacuzino, ctitorul palatului de la Măgureni, monument realizat cu sprijinul Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul”.
Programul aniversar a inclus și premierea unor personalități locale care și-au pus amprenta asupra dezvoltării comunei, printre care foști primari, consilieri locali, profesori, medici și elevi cu rezultate remarcabile, aceștia primind monografia localității în semn de apreciere.
Bogdan Toader a remarcat și participarea numeroasă a locuitorilor la evenimentele organizate în satul Ruda, unde peste 1.000 de persoane au luat parte la spectacolele și activitățile pregătite de administrația locală.
„Să vezi atât de mulți oameni adunați împreună, bucurându-se de tradiții, cultură și spiritul comunității, îți oferă certitudinea că Prahova are un viitor frumos. Comunitățile unite sunt cele care reușesc să se dezvolte și să își păstreze identitatea”, a declarat deputatul PSD.
La final, Bogdan Toader a adresat felicitări primarului Gheorghe Iordache și tuturor celor implicați în organizarea evenimentului, apreciind eforturile depuse pentru promovarea istoriei și valorilor locale.
Sărbătoarea celor 500 de ani de la atestarea documentară a comunei Măgureni a reunit administrația locală, reprezentanți ai instituțiilor județene și sute de locuitori, într-un eveniment dedicat trecutului, prezentului și viitorului comunității.



Citește și…
Cele mai recente
- Adolescentă de 17 ani, depistată la volan fără permis în Ploiești. Polițiștii au deschis dosar penal.
- Comoara ascunsă din Ploiești! Biblioteca „Nicolae Iorga” păstrează cărți vechi de peste 500 de ani.
- Bogdan Toader deschide o linie directă pentru ploieșteni: sesizările și ideile cetățenilor, duse în Consiliul Local.
- Mai multe blocuri de pe strada Gheorghe Doja din Ploiești rămân fără apă caldă.
- Bogdan Furtună: „România nu poate invoca seceta pentru lipsa de pregătire a sistemului energetic.
